Tag Archives: Papicu

2 ani de cand…

27 mai

… papicu a plecat sa se imprieteneasca cu Doamne-Doamne. durerile nu se sterg, dar se transforma. nu prea e nimic de zis, de fapt. a fost o zi frumoasa, linistita.

…ar fi fost 65

20 mart.

tumblr_lmdchkjep11qaf8vwo1_500

daca numaratoarea nu s-ar fi oprit. cumva, e cu noi in fiecare zi.

o dilema veche, un semn si-un zambetel ciufulit

26 aug.

pentru ca azi sunt 3 luni si ne plange inima.
DAR,
…dac-ar mai fi fost, cu siguranta s-ar fi amuzat teribil de lupta rasunatoareo-tunatoare-paraitoare pe care o duce tanarul nechezila de-a lungul zilei.
si cum el a fost un culegator, iar eu o pastratoare, as zice ca tocmai gasirea acestui mare poem scris de el cu mult timp in urma, e un semn ca ne vede si cu siguranta se amuza.

iar bebe ii zambeste ciufulit din coltul gurii.

26 iun.

fix o luna.

oare papicu ma vede cand sunt in tabara?

de dor

14 iun.

mi-am pus o cravata de-a lui papicu cu un cerc cu aripi. am prins-o frumos.
ti-e dor de papicu?
bine-nteles ca mi-e dor. si are niste cravate asa frumoase…

20 de zile.

epitaf

11 iun.

cand eram in clasa a zecea, tata mi-a adus poezia asta. ii placuse mult.
pentru ca sigur i-ar fi placut versuri, pentru ca sigur semnificatia lor l-a emotionat, acum, partea din ea a ajuns epitaf.

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi

Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei…
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti pe veci.

incercam sa ne revenim. aproape ca au trecut 20 de zile. nimic nu te pregateste pentru asta, indiferent cat incerci sa-ti setezi mintea, sa-ti gasesti consolari diverse, indiferent cate preocupari organizatorice incerci sa ai dupa (pomenile si toate obiceiurile probabil ca fix din cauza asta s-au inventat).
mi-a fost teama pentru ingrid, dar se pare ca ea e mai inteleapta decat noi. am pregatit-o mult si ea la randul ei ne-a ajutat sa fim cu inima sus.
s-a uitat lung la papicu, i-a adus flori, s-a mirat ca e in costum…sigur ca e, ca doar lui papicu ii placea sa fie elegant si, in plus, trebuie sa se intalneasca cu ingerii si nu se putea duce oricum…si atata de tare a vrut sa-l simta pe papicu aproape, ca seara si-a pus camasa lui, si cravata si costumul si a vorbit duios despre el si despre toate prostioarele pe care le-a invatat de la el.
iar cele cateva sute de oameni care au venit sa-si ia ramas bun, i-au aratat inca o data ca papicu era tare vesel, si prietenos. si cumva au linistit-o. ne-a zis sa nu ne facem griji caci pana se ridica la cer, papicu nu e singur. sigur se imprieteneste pe drum cu cativa, si, in plus, Doamne-Doamne e bun si sigur o sa se imprieteneasca si cu el imediat. iar cand ajunge la cer o sa se intalneasca cu papul lui pe care l-a iubit atat de mult si cu Oli.

desi atata s-a luptat sa traiasca, a plecat cumva linistit ca a rezolvat tot, nu ne-a lasat nimic pentru care sa ne facem griji. ce dovada de dragoste mai mare? si cu atat mai mult ne e greu, si-i simtim lipsa.

dupa o perioada agitata, cu contractii si stat la orizontala, pana si bebe a fost mai linistit si s-a comportat frumos. cat sa nu ne faca si el griji…

Birbicutzlu’al pap

23 mai

Zi dupa zi mai greu. Morfina. Ni se frange inima si nu putem face nimic. Si ce e mai ciudat si mai stupid e ca aproape asteptam implacabilul ca pe o eliberare a lui de suferinta. Pentru ca atunci cand vezi ca dintr-un munte de om, care pe deasupra era si cel mai puternic, nu a ramas nimic, dar nimic, nu vrei decat sa inceteze toate. E de necuprins unde a disparut toata carnea de pe el, unde a disparut spiritul, stralucirea din ochi, poeziile cu prostioare teribil de educative pentru tot copilaretul clanului. N-a mai ramas nimic.
Poate ca oamenii aia in alb care venisera sa-l pregateasca acum cateva zile, intr-o halucinatie, o sa-l duca intr-un loc mai bun de unde o sa-l poata vedea si pe baietel. L-a asteptat atata si cred ca inca se straduieste sa-l astepte.
Si chiar daca n-o sa-l joace pe genunchi ca pe ingrid, el tot o sa fie pentru papicu birbicutzlu’ al pap.

Tata, azi e 23 mai. S-baneadza armanamea!

piua

11 mai

imi povestea, imi povestea…
si am zis „piua”.
mami, tu stii ce e piua?
🙂

desi a crescut, imi zic in continuare ca e atata de bine sa ai copii!

in alta ordine de idei, am fost intr-o mare perioada de piua. s-au intamplat schimbari majore in viata noastra – ne-am mutat, suntem in plin proces de amenajare, fratiorul (yeap! e fratior) creste ca fat-frumos cu dinam, iar eu iau forma de bila si evident ca bila se rostogoleste in perfecta reluare in contextul casei-santier.
am botezat-o pe Mati si ne-am imbulinat delicat, retro si cu drag pentru aceasta ocazie.

ingrid e din ce in ce mai mare si mai decisa sa-l educe pe fra’su sa fie bun, vesel, destept si amuzant. se uita prin buric si constata zilnic ca e foarte frumos.

cat despre partea inlacrimata a perioadei piua? tata ne frange inimile in fiecare zi. si totusi e binecuvantare ca inca mai numaram zile. atata chin… atata chin!

3. un motor calat si energizarea unui salon

26 iul.

a treia oara. in asteptarea anesteziei, am descoperit cum 4 barbati – fiecare cufundat tacut in durerea lui – se anima si rad si povestesc si uita ca ii asteapta un cutit, terapie intensiva, durere. nu a fost nevoie decat de un subiect. motorul cazut de la masina lu’ tata, o fotografie cu motorul-fumigena si doua fete care nu au nici un fel de aplecare pentru motoare.
si de-aici s-a produs schimbarea. s-a declansat nostalgia si valul de povesti incredibile – cum erau oamenii un fel de chimisti si fabricau benzina din te miri ce alcool, benzoat de nu-stiu-ce si nu-stiu-ce de plumb, cum dadeau foc si verificau daca mixul arde ca benzina si apoi mai reglau din doze. cum demontarea daciei si remontarea era hobby-ul vietii lor ca le punea mintea la contributie, dar mai ales era un motiv de socializare cu vecinii printre blocuri cand se ungeau cu vaselina pana la urechi sau isi vopseau masina pe dedesubt. on top, insa, este povestea pieselor de masina furate cu… pisica (n-o hraneau si-i puneau nu stiu ce piese drept colier la gat si ea se intorcea acasa manata de foame). facea chiar si doua ture. iar craioveanul care povestea asta e un zdrahon de om care abia iesise dintr-o operatie grea, cu 4 zile de terapie intensiva si teama doctorilor ca nu va rezista in ATI. si ma uitam la el, cu toate tuburile alea, vorbind si razand de se zguduia camera si mi-a parut ca nu-s regizor ca sa fac un film cu ei si povestile lor, si starea lor…suna ciudat sa zicem ca a fost fun, dar a fost! si ne-a umplut pe toti de energie buna. iar tata a intrat mai bine ca niciodata in operatie. si a iesit cu bine.
acum ne ocupam de service-ul masinii, iar pe el il asteptam sa iasa din terapie. era bine! va fi bine!
oricum, concluzia e una singura: da-le bolnavilor un subiect bun si ei se vor energiza. iar energia asta este virala.

add Paris in Paradis

2 apr.

dupa doua operatii si o sperietura de markeri care o luasera razna, dupa atata regret ca pana la 63 nu a ajuns la Paris, ei bine, Parisul sta la colt de luna mai si ii asteapta pe maica & papicu. tot a fost ziua lor.

avion rezervat, hotel rezervat, urmeaza trainingul de rigoare pentru descurcat la fata locului. tata dezgroapa dictionare ca sa-si unga limba ruginita si parca vad ceva aripi cu frana trasa ca sa nu o ia razna de-acum catre Paris.

Ingrid are un portofel nou. desigur, Je t’aime Paris 🙂

Paradis, ce mai!